A luat curba în viteză și a intrat peste oameni, în curte. Șoferița a băgat în spital doi copii

A luat curba în viteză și a intrat peste oameni, în curte. Șoferița a băgat în spital doi copii
Publicat: 29/12/2019, 18:32

Doi copii, o fată de 11 ani și un băiat de 16, verișori, și un adult, mama fetei, au fost răniți după ce au fost implicați, duminică după-amiaza, într-un accident petrecut pe raza localității Telciu din județul Bistrița-Năsăud. Mașina condusă de femeia de 41 de ani a ieșit în decor și a lovit cu putere poarta unei case.

„Conform primelor date, o femeie de 41 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17C, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei într-o curbă spre stânga, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un gard din beton. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a doi pasageri minori. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii de la Rutieră din Năsăud”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, unul de prim ajutor SMURD și o mașină a Serviciului Județean de Ambulanță.

„În urma accidentului din Telciu, patru persoane vor fi transportate la spital – doi adulți și doi minori, cu vârste de 11 ani, respectiv 16 ani. Un adult nu are nevoie de îngrijiri medicale (va fi transportat ca însoțitor)”, a anunțat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Câți bani vor primi românii de la 1 iulie. Cu cât cresc salariile
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Irlanda a recunoscut oficial Palestina ca stat suveran și independent
×